înghiire

Înghierea, sau deglutiția, este procesul prin care alimentele, lichidele și saliva trec din cavitatea bucală în esofag. Este realizată printr-o coordonare complexă a mușchilor și a reflexelor, și poate fi descrisă în trei faze principale: faza orală (voluntară), faza faringiană (reflexă) și faza esofagiană (transportul bolusului prin esofag). În faza orală, bolusul este pregătit și avansat spre faringe; în faza faringiană, receptorii orofaringieni declanșează reflexul de înghițire, laringele se ridică, iar protecția căilor respiratorii este asigurată; în faza esofagiană, peristaltismul esofagian migrează bolusul spre stomac, iar sfincterul esofagian inferior se relaxează pentru primirea acestuia.

Înghierea este coordonată de centrele neurologice din trunchiul cerebral, cu participarea nervilor cranieni V, VII, IX, X și XII, precum și a mușchilor limbii și ai faringelui. Această activitate asigură protecția căilor respiratorii, menținerea respirației în timpul înghițirii și deplasarea bolusului în direcția corectă spre esofag.

Disfuncțiile de înghițire, denumite disfagie, apar frecvent la persoanele în vârstă sau în contextul afecțiunilor neurologice, accidente vasculare cerebrale, boli neurodegenerative sau leziuni esofagiene. Pot apărea, de asemenea, odynofagie (durere la înghițire) și, în cazuri grave, aspirație cu risc de pneumonie, malnutriție sau deshidratare.

Evaluarea disfagiei include examinări clinice și teste instrumentale precum evaluarea clinică de deglutiție, videofluoroscopia de deglație (VFSS) sau FEES (evaluare endoscopică a înghițirii). Tratamentul poate implica modificări dietetice (texturi și lichide îngroșate), terapie de înghițire, tratament al condiției de bază și, în cazuri severe, nutriție enterală temporară sau pe termen lung.