încercuire

Încercuire este un substantiv masculin în limba română care desemnează actul de a înconjura o zonă, o localitate sau un corp de forțe prin ocuparea tuturor direcțiilor de acces către obiectul vizat, ori starea de a fi înconjurat. În context militar, încercuirea reprezintă operațiunea de a izola un inamic sau o poziție pentru a tăia rutele de aprovizionare și de retragere, pregătind sau însoțind un asediu sau o capitulare.

Etymologia termenului provine din verbul a încercui, care indică acțiunea de a înconjura. Ca noțiune, încercuirea poate fi reală, realizată pe teren, sau figurată, utilizată pentru a descrie izolarea politică sau economică a unui actor.

În domeniul militar, încercuirea poate fi completă sau incompletă: în cazul unei încercuiri complete, toate direcțiile către obiectul încercuit sunt blocate; în cea incompletă, unele căi de acces rămân deschise, ceea ce poate permite comunicarea sau evacuarea parțială. Încercuirea este adesea asociată cu sau pregătitoare pentru alte manevre tactice, cum ar fi asediul sau ofensiva.

În utilizări non-militare, termenul apare în sens figurat, referindu-se la izolarea unui actor politic sau economic prin măsuri de presiune, restricții sau embargo.

Vezi și: asediu, blocadă, încercuire economică, încercuire diplomatică.