spektroskopisë

Spectroscopie este o ramură a științelor care studiază interacțiunea dintre radiația electromagnetică și materia. Principiul de bază este că atomii și moleculele pot absorbi, emite sau dispersa fotoni la lungimi de undă caracteristice, iar aceste interacțiuni produc spectre ce pot identifica componența și proprietățile unei probe.

Spectrele sunt reprezentări ale intensității luminii în funcție de lungimea de undă sau de frecvență. Pe fiecare analiză, un tip de interacțiune produce un set distinct de linii sau vârfuri, servind ca amprentă chimică a substanței. Calitatea datelor depinde de rezoluția instrumentului, puritatea sursei și metodele de calibrare.

Instrumentația de bază include o sursă de lumină, un sistem de dispersie și un detector. Tehnicile cele mai cunoscute includ spectroscopie UV-Vis, infraroșie (IR), fluorescență, Raman, spectroscopie atomică (emisie/absorbție) și spectroscopie RMN (rezonanță magnetică nucleară). Acestea pot fi aplicate în soluții, în gaze sau solide, în funcție de tehnica folosită.

Aplicații: identificarea și cuantificarea substanțelor, determinarea structurii moleculare, monitorizarea reacțiilor, controlul calității în industrie, cercetări în știința materialelor, medicină, mediu și astronomie. Istoria spectroscopiei este marcată de contribuții precum studiile asupra liniilor Fraunhofer și relația dintre absorbție și emisie, stabilită de Kirchhoff și Bunsen. De la instrumente timpurii la echipamente moderne, spectroscopie rămâne o metodă centrală în cercetare și industrie.