soldurile

Soldulul, în anatomie, se referă la zona șoldului, în special la articulația soldului și la sfera înconjurătoare a acesteia. În mod obișnuit, termenul se referă la articulația coxofemurală, formată din capul femurului și acetabulul osului pelvin, precum și la structurile periarticulare care susțin timpul de mișcare și stabilitatea efectuate în poziția verticală.

Anatomia soldului este caracterizată de o articulație de tip șa-ball (bilă-socket), cu cartilaj articular, capsulă articulară robustă și ligamente care limitează mișcările excesive. Principalele componente includ capul femurului, acetabulul, ligamentul iliofemural, pubofemural și ischiofemural, precum și ligamentul capului femural. Mușchii din regiunea soldurilor, precum glutealii, flexorii de coapsă (între care iliopsoasul), adductorii, abductorii și rotatorii, contribuie la producerea și controlul mișcărilor, precum și la stabilizarea în timpul mersului.

Funcția soldului este de a permite o gamă variată de mișcări—flexie, extensie, abducție, adducție, rotări interna și externa—în timp ce susține greutatea corpului și stabilizează trunchiul în poziție erectă. Soldul funcționează ca o platformă de transfer a încărcăturii între bazin și membrul inferior, facilitând atât mobilitatea cât și echilibrul.

Afecțiuni frecvente asociate cu soldul includ artrita de șold, fracturi ale capului sau colului femural, displazie sau dislocație, necroză avasculară a capului femural, precum și sindroame de impingement femoro-acetabular sau bursite trohanterice. Diagnosticarea se bazează pe examinare clinică și imagistică (radiografie, RMN sau CT), iar tratamentul variază de la terapie conservatoare și injecții până la intervenții chirurgicale, cum ar fi artroplastia totală de șold sau osteotomii.