privire

Privire este un substantiv comun în limba română, de gen feminin, care desemnează actul de a privi sau privirea în sine. Sfera sa de înțeles include atât sensuri concrete, referitoare la modul în care se vede ceva (o privire directă, o privire atentă), cât și sensuri figurative, legate de atitudine, perspectivă sau evaluare critică, ca în „privire de ansamblu” sau „privire critică”.

Forma sa gramaticală este privire; pluralul este priviri. Rețete uzuale includ expresii ca „a arunca o privire” (a te uita rapid), „a-și opri privirea asupra ceva” (a fixa privirea), „cu privirea spre orizont” (orientare vizuală).

Originele sunt legate de verbul „a privi”, la care s-a adăugat sufixul -ire pentru a forma un substantiv care denotă actul sau rezultatul acelui verb. În uz curent, „privire” poate desemna și aspectul exterior al unui obiect, starea feței sau intenția percepută a unei persoane.

În literatură și critică, „privire” este frecvent folosit pentru a descrie perspectiva narativă sau atitudinea autorului față de subiect. În artă, poate indica modul în care un personaj sau publicul percepe o scenă, sau poate desemna o „privire” stilistică, adică modul particular de a reprezenta realitatea.