paralizare

Paralizarea este pierderea parțială sau totală a mișcării unui segment al corpului sau a întregului corp, rezultată din afectarea sistemului nervos sau a mușchilor. Poate fi temporară sau permanentă, în diferite grade, iar termenii asociați includ pareza (paralizie parțială) și paralizie totală. În medicina română, se vorbește de paralizie centrală, de regulă datorată leziunilor creierului sau măduvei spinării, și de paralizie periferică, cauzată de afectarea nervilor periferici sau a mușchilor. Nivelul tonusului poate fi spastic (tonus crescut, asociat cu leziuni de fistă UMN) sau hipotonic/flasc (tonus redus, asociat cu leziuni periferice sau cu neuropatii).

Cauze principale: accident vascular cerebral, leziuni ale coloanei vertebrale sau ale nervilor, boli degenerative (ALS, scleroză multiplă), infecții și tulburări autoimune (Guillain-Barré), infecții precum poliomielita, toxine și traumatisme, precum și afecțiuni congenitale.

Diagnosticul implică evaluare clinică, imagistică (CT sau RMN), studii de conductivitate nervoasă (EMG/NCS) și analize de sânge; în unele cazuri sunt necesare examinări suplimentare.

Tratamentul vizează cauza și simptomatologia: terapie fizică și ocupațională, exerciții de reabilitare, controlul spasticității cu medicamente (baclofen, tizanidină) sau injecții cu toxină botulină, managementul durerii, echipamente auxiliare și, în unele situații, intervenții chirurgicale. Prognosticul variază în funcție de cauză și de severitatea lezării; în unele cazuri recuperarea este posibilă, în altele rămâne deficit motor persistend.