incapacitarea

Incapacitatea, sau incapacitarea, este termenul folosit pentru a descrie actul sau starea de a deprive o persoană de capacitatea de a acționa ori de a exercita drepturi, în mod voluntar sau prin intervenție externă. Originea cuvântului este din latina incapacitare, derivat din incapax, care înseamnă lipsa capacității de a acționa.

In drept, incapacitatea se poate referi la distinctia dintre capacitatea juridică (aptitudinea generală de a fi subiect de drept) și capacitatea de exercițiu (aptitudinea de a încheia în mod legal acte juridice). Incapacitatea de exercițiu poate fi temporară sau permanentă și poate rezulta din minoritate, din afecțiuni mintale severe, sau din alte dizabilități care necesită măsuri de protecție. Pentru aceste situații pot fi instituite forme de protecție cum ar fi tutela, curatela sau asistența, în funcție de severitatea cazului.

În medicină și sănătate ocupațională, incapacitarea se referă la scăderea sau pierderea temporară sau permanentă a capacității unei persoane de a efectua activități zilnice sau de a munci din cauza unor afecțiuni fizice sau psihice. Evaluările medicale pot caracteriza gradul de incapacitate pentru scopuri de tratament, rehabilitare sau acordarea unor beneficii sociale.

În utilizări mai generale, incapacitatea poate însemna limitarea capacității de a acționa independent, necesitând sprijin legal sau instituțional pentru protecția intereselor persoanei. Termenul este întâlnit în domeniile dreptului, medicinei și securității, pentru a descrie restrângerea capacității de acțiune a unei persoane.