diamantului

Diamantul este un mineral nobil din carbon, cristalizat în sistem cubic, recunoscut pentru duritatea sa maximă (10 pe scara Mohs) și pentru luciul adamantin. Datorită indicelui său de refracție ridicat și dispersiei, diamantele se disting prin strălucire atunci când sunt tăiate corespunzător. În natură pot fi incolore sau pot prezenta nuanțe galbene, maronii sau chiar albastre, verzi sau roze, în funcție de impurități și de structura cristalului.

Formația are loc în adâncimi mari sub presiune ridicată în mantaua Pământului, unde carbonul se cristalizează în diamant. Diamantele pot ajunge în zonele superioare ale scoarței prin activitatea magmatică kimberlită sau prin depozite alluviale, iar extragerea se efectuează în mine subterane sau de suprafață, urmate de sortare și prelucrare.

Proprietățile fizice includ o densitate de aproximativ 3,5 g/cm3, duritatea de 10 pe scara Mohs, o conductivitate termică ridicată și o refracție mare. Diamantul este adesea incolor, dar impuritățile pot determina nuanțe de galben sau albastru; culoarea, claritatea și tăierea influențează semnificativ valoarea.

Clasificarea se bazează pe cele patru C-uri: carat (greutatea), culoare, claritate (prezența sau absența imperfecțiunilor) și tăiere (proporții, simetrie, finisaj). Un carat echivalează cu 0,2 grame; o tăiere optimă maximizează reflexia luminii și strălucirea.

Diamantele au două utilizări majore: bijuterii, datorită frumuseții și durabilității, și aplicații industriale, cum ar fi unelte de tăiere, frezare și lustruire. Diamantele sintetice pot fi produse prin metode HPHT (presiune-temperatură înaltă) sau CVD (depunere în vapori chimici), ceea ce a influențat piața. Comerțul este reglementat în multe țări prin scheme precum Kimberley Process pentru prevenirea comerțului cu diamante de conflict.