paralelisme

Paralelismul este o figura de stil și o configurație textuală caracterizată prin repetarea sau similitudinea structurii la nivel sintactic sau semantic. Termenul provine din greacă și a intrat în studiul retoricii pentru a desemna corespondența între elemente ale aceluiași text. În literatură, în discursul public și în lingvistică, paralelismul creează echilibru, claritate și un anumit ritm, facilitând înțelegerea și memorabilitatea mesajului.

Există mai multe forme de paralelism. Paralelismul sintactic implică structuri similare în propoziții sau fragmente, de exemplu prin repetarea aceleiași scheme gramaticale. Paralelismul semantic apare atunci când idei asemănătoare sunt exprimate în moduri diferite, în scopul întăririi rezonului argumentului. Paralelismul lexical sau ritmic se manifestă prin repetarea cuvintelor sau a unităților de sens în versuri sau fragmente prozaice, creând muzicalitate și fluenta.

Funcțiile principale includ claritatea și memorabilitatea, precum și capacitatea de a darui discursului un ritm structurat. În retorică, paralelismul poate evidenția paralelismul ideilor sau poate accentua contrastul dintre ele prin formulări similare sau opuse. În poezie, contribuie la armonia sonoră și la amplitudinea imaginarului; în texte publice, poate spori persistența mesajului și energia discursului.

Exemple reprezentative în limba română includ „Am venit, am văzut, am cucerit” sau expresia „Nu întreba ce poate face țara pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru țară.” Analiza paralelismului poate acoperi componenta structurală, semnificația și impactul său în cititor.