predestinatie

Predestinatia este doctrina care susține că Dumnezeu a hotărât în mod definitiv soarta oamenilor în privinţa mântuirii sau a condamnării înainte de nașterea acestora. Cuvântul provine din latina, praedestinatio, format din prae‑ „înainte” și destinare „a hotărî”.

În primele secole ale creștinismului, ideea a fost discutată în contextul suveranității lui Dumnezeu și al alegerii celor mântuiți. Sfântul Augustin a subliniat că mântuirea este în mod decis harul lui Dumnezeu, iar alegerea sa este prerogativă divină, independent de meritele umane. Ulterior, și alți teologi au dezvoltat în mod diferit noțiunea de predestinare, abordând teme despre salvare, condamnare și libertatea omului.

În Reforma Protestantă, predestinarea a devenit un punct central. Calviniștii au formulat predestinarea ca hotărâre necondiționată: Dumnezeu a ales un elect pentru mântuire și a lăsat pe ceilalți în afara acestei hotărâri. Arminienii au opinat în favoarea alegerii condiționate, în funcție de credința viitoare și de harul prevenient. La Sinodul de la Dort (1618–1619), în fața criticilor arminiene, au fost reafirmate învățăturile calviniste, inclusiv concepția despre elect și reprobare ca parte a predestinării. În tradiția calvinistă, termenul „predestinare dublă” desemnează salvarea unora și condamnarea celorlalți.

În tradiția catolică și în tradițiile ortodoxe, predestinarea există ca idee în planul divin, dar este înțeleasă în cadrul cooperării dintre harul lui Dumnezeu și libertatea umană. Dumnezeu dorește mântuirea tuturor, iar credința, rugăciunea și faptele reprezintă modul în care oamenii răspund harului; condamnarea rezultă din respingerea harului sau din libertatea păcatului.

Astăzi, predestinarea rămâne un subiect de dezbatere teologică între bisericile creștine. Discuțiile analizează diferențe între viziuni despre libertate, har și voința lui Dumnezeu, rămânând o temă centrală în studiul teologic.