immunodominanta

Imunodominanța este un fenomen în imunologie în care răspunsul imunitar este concentrat în mod preferențial pe un subset de epitopi dintr-un antigen. Acest grup de epitopi, numiți epitopi imunodominanți, stimulează în mod dominant celulele T sau anticorpi, în timp ce alți epitopi pot rămâne subdominanti sau criptici.

Factorii ce determină imunodominanța includ capacitatea epitopului de a se lega cu moleculele MHC ale gazdei, eficiența procesării antigenului, stabilitatea epitopului și comunitatea de epitopi disponibili în antigen. Repertoriul receptorilor T ai individului, contextul imunologic (co-stimulare, citokine) și caracteristicile hostului, cum ar fi haplotipul MHC, influențează ierarhia epitopilor. De asemenea, disponibilitatea și expunerea epitopului în timpul răspunsului contribuie la dominanța acestuia.

Imunodominanța a fost observată în răspunsuri CD8+ T, CD4+ T și în răspunsuri antimeziale (anticorpi). În infecții, dominanța epitopică poate facilita sau limita controlul patogenilor; agenții patogeni pot evolua prin modificări ale epitopilor dominanți, conducând la evadarea imună. În vaccinologie, înțelegerea ierarhiei epitopice ajută la proiectarea de vaccinuri care să includă epitopi multipli sau conservați pentru a obține un răspuns mai cuprinzător.

Strategii pentru modularea imunodominanței includ includerea epitopilor subdominanti, folosirea adjuvantilor adecvați, modificări ale prezentării antigenului sau conceperea de vaccinuri mosaice. În ansamblu, imunodominanța reflectă interacțiunea dintre caracteristicile antigenului, mecanismele de prezentare și repertoriul imun al gazdei.