Receptorul

Receptorul este o moleculă sau o structură celulară capabilă să recunoască un ligand specific și să inițieze un răspuns celular. Receptori pot fi localizați în diferite compartimente ale celulei și pot acționa în mod direct sau prin curenți de semnal pentru a regla funcțiile celulare.

Clasificare după localizare: receptorii de membrană sunt proteine integrate în membrana plasmatică și recunosc liganzi mari sau hidrofile; receptori intracitoplasmatici sau nucleari, care interacționează cu liganzi lipofile și de multe ori acționează ca factori de transcripție, influențând expresia genelor. Funcțional, receptorii se împart în receptori pentru neurotransmițători și hormoni, receptori senzoriali (fotoreceptori, cromoreceptori, mecanoreceptori), receptori enzimatici și receptori de canale ionice.

Mecanism și semnalizare: la legarea ligandului, receptorul suferă o modificare conformațională care pornește o cascadă de semnalizare intracelulară. Aceasta poate implica secvențe de transduse a semnalului, așa cum sunt second messengerii (de exemplu cAMP, Ca2+), activarea kinazelor, deschiderea sau închiderea canalelor ionice sau reglarea expresiei genelor.

Exemple și relevanță: GPCR-ii (receptori cuplati cu proteina G), receptorii tirosin kinaze, receptori de canale ionice și receptorii intracelulari pentru hormoni steroizi. În farmacologie, receptorii reprezintă ținte centrale pentru medicamente; acțiunea lor poate fi potențată de agonisti, inhibată de antagonisti sau modulated alosteric, iar reglarea receptorilor (upregulare, downregulare, desensibilizare) influențează eficacitatea tratamentelor. Receptori joacă roluri esențiale în tulburări neurologice, endocrine și imunologice, fiind esențiali pentru înțelegerea semnalizării și terapiei moderne.