epigrafie

Epigrafia este disciplina care se ocupă cu studiul inscripțiilor gravate pe materiale durabile, precum piatra, metalul sau ceramicile. Inscripțiile pot fi monumentale, funerare, votive, juridice sau grafite și oferă informații despre oameni, comunități, evenimente și credințe din diferite perioade istorice. Prin analiză textuală, paleografie, lingvistică și clasificare materială, epigrafia contribuie la înțelegerea vieții sociale, politicii, religiei și administrației din trecut.

Sursele epigrafice includ inscripții pe monumente, morminte, obiecte votive, diplome sau inscripții pe ceramică și metal. De multe ori textele sunt fragmentare sau au suferit restaurări; studiul presupune editarea critică a textelor, stabilirea provenienței și a datei aproximative prin context arheologic, tipul scripturii și limbă.

Metodele principale sunt paleografia, filologia, ediția critică, conservarea materialelor și, în cazul datării, analiza scriptului, stilului și contextului istoric. Termenii de cronologie relativă, cum ar fi terminus post quem și terminus ante quem, se folosesc frecvent.

Istoric, epigrafia își are rădăcinile în tradițiile grecești și romane. În epoca modernă s-au constituit corpora extinse, precum Corpus Inscriptionum Latinarum (CIL) și Inscriptiones Graecae (IG). În prezent, multe proiecte sunt digitale, folosind baze de date, indexare automată și scanare 3D pentru accesul, editarea și conservarea textele.

Epigrafia furnizează dovezi directe despre organizarea politică, religiei, dreptului și viața cotidiană, complementând alte surse istorice și ajutând la înțelegerea limbilor, a evoluției grafiei și a credințelor antice.