datoriilor

Datoriile, în contabilitate și drept, reprezintă obligațiile financiare ale unei entități față de creditori, rezultate din tranzacții sau evenimente din trecut și care vor necesita, în viitor, ieșiri de resurse sau transferuri de active. Ele sunt înregistrate în bilanț ca pasive și pot lua forme variate: împrumuturi, credite comerciale, obligațiuni, datorii fiscale sau alte obligații contractuale.

Clasificarea datoriilor se face, în practică, între datoriile pe termen scurt (scad în termen de până la un an) și datoriile pe termen lung (scad după mai mult de un an). Datoriile pot fi garantate sau neasigurate, iar unele pot purtători de dobânzi sau penalități pentru neplată. Exemple uzuale includ datoriile comerciale (furnizori), creditele bancare, obligațiunile, datoriile fiscale sau obligațiile de leasing.

Recunoașterea și evaluarea datoriilor se face pe baza valorii probabil de plată, adică suma principală plus dobânzile și costurile aferente, în măsura în care acestea sunt anticipate. În bilanț, datoriile sunt clasificate în current liabilities (datorii curente) și non-current liabilities (datorii pe termen lung), iar costurile aferente împrumuturilor se reflectă în cheltuieli pe perioada lor de existență.

Impactul datoriilor asupra unei entități este semnificativ pentru lichiditate și solvabilitate. Indicatori ca raportul datorii/capitaluri proprii sau rata curentă sunt utilizați pentru evaluarea nivelului de îndatorare, costului capitalului și riscurilor financiare. În context public, datoriile publice reprezintă obligațiile statului față de creditori, utilizate pentru finanțarea investițiilor și serviciilor publice.